ORDIN nr. 615 din 21 iulie 1997 privind aprobarea Procedurii de emitere a aprobarii de traversare a digurilor, barajelor si a altor constructii hidrotehnice cu rol de aparare impotriva inundatiilor si a Indrumatorului tehnic pentru proiectarea si realizarea lucrarilor de traversare a digurilor, barajelor si a altor constructii hidrotehnice cu rol de aparare impotriva inundatiilor EMITENT: MINISTERUL APELOR, PADURILOR SI PROTECTIEI MEDIULUI Publicat in MONITORUL OFICIAL nr. 241 bis din 15 septembrie 1997 Avand in vedere necesitatea asigurarii stabilitatii si integritatii digurilor, barajelor si a altor lucrari de aparare impotriva actiunilor distructive ale apelor, stipulata in art. 76 din Legea apelor nr. 107/1996, pentru aducerea la indeplinire a prevederilor art. 13 din Ordinul ministrului apelor, padurilor si protectiei mediului nr. 148/1997, prin care s-a aprobat Procedura si competentele de emitere a avizelor si autorizatiilor de gospodarire a apelor, vazand referatul comun al Directiei de cadastru, sinteze si aparare impotriva inundatiilor si Directiei de strategii si reglementarea resurselor de apa, in temeiul prevederilor Legii apelor nr. 107/1996 si ale Hotararii Guvernului nr. 457/1994 privind organizarea si functionarea Ministerului Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului, ministrul apelor, padurilor si protectiei mediului emite urmatorul ordin: ART. 1 Se aproba Procedura de emitere a aprobarii de traversare a digurilor, barajelor si a altor constructii hidrotehnice cu rol de aparare impotriva inundatiilor, prevazuta in anexa nr. 1, care face parte integranta din prezentul ordin. ART. 2 Se aproba Indrumatorul tehnic pentru proiectarea si realizarea lucrarilor de traversare a digurilor, barajelor si a altor constructii hidrotehnice cu rol de aparare impotriva inundatiilor, prevazut in anexa nr. 2, care face parte integranta din prezentul ordin. ART. 3 Pentru marirea sigurantei in exploatare a constructiilor hidrotehnice cu rol de aparare impotriva inundatiilor si pentru asigurarea continuitatii permanente a liniilor de aparare, se interzice cu desavarsire promovarea si realizarea de lucrari de traversare a acestora sau in zonele de protectie a lor, fara obtinerea aprobarii scrise de la filialele teritoriale ale Regiei Autonome "Apele Romane", indiferent de detinatorul, cu orice titlu, al acestor lucrari cu rol de aparare. ART. 4 Proiectarea si realizarea lucrarilor de traversare se vor face numai cu respectarea stricta a Indrumatorului tehnic si a conditiilor impuse de filialele bazinale ale Regiei Autonome "Apele Romane". ART. 5 Prezentul ordin se aplica dupa 30 de zile de la data publicarii lui in Monitorul Oficial al Romaniei. Incepand cu aceeasi data se abroga Ordinul ministrului mediului nr. 251/1990. ART. 6 Directia sinteze, cadastru si aparare impotriva inundatiilor si Regia Autonoma "Apele Romane" vor lua masuri de aplicare a prevederilor prezentului ordin. Ministrul apelor, padurilor si protectiei mediului, Ioan Oltean ANEXA 1 PROCEDURA de emitere a aprobarii de traversare a digurilor, barajelor si a altor constructii hidrotehnice cu rol de aparare impotriva inundatiilor 1. Dispozitii generale ART. 1 In conformitate cu prevederile Legii apelor nr. 107/1996, realizarea executiei lucrarilor situate pe ape sau in legatura cu acestea se face in baza avizului de gospodarire a apelor. In "Procedura si competentele de emitere a avizelor si autorizatiilor de gospodarire a apelor", aprobata prin Ordinul ministrului apelor, padurilor si protectiei mediului nr. 148 din 27 februarie 1997, la art. 13 se prevede necesitatea obtinerii aprobarii de traversare in cazul in care se impune traversarea digurilor, barajelor si a altor constructii hidrotehnice cu rol de aparare impotriva inundatiilor de catre conducte, linii electrice, de telecomunicatii, benzi transportoare, pasarele de trecere etc. Aceasta aprobare este necesara in scopul asigurarii continuitatii si integritatii liniei de aparare pe toata perioada de executie a lucrarilor de traversare si pentru a nu se afecta functionalitatea si siguranta lucrarilor de aparare in perioadele de ape mari. In conformitate cu prevederile art. 76 alin. 2 lit. c) si ale alin. 3 din Legea apelor nr. 107/1996, aceste lucrari se vor realiza numai cu aprobarea si sub supravegherea filialelor bazinale ale Regiei Autonome "Apele Romane". ART. 2 In prezenta procedura, Indrumatorul tehnic pentru proiectarea si realizarea lucrarilor de traversare a digurilor, barajelor si a altor constructii hidrotehnice cu rol de aparare impotriva inundatiilor va fi denumit in continuare Indrumator tehnic, iar digurile, barajele si alte constructii hidrotehnice cu rol de aparare impotriva inundatiilor, constructii cu rol de aparare. Regia Autonoma "Apele Romane" va fi prescurtata R.A.A.R. 2. Solicitarea aprobarii de traversare ART. 3 Executarea lucrarilor de traversare a constructiilor cu rol de aparare existente sau in curs de proiectare, precum si amplasarea si executarea oricaror constructii si lucrari de terasamente in zona adiacenta din imediata apropiere a acestora - respectiv in zona de protectie legala - necesita obtinerea unei aprobari de traversare ce se emite de catre filialele bazinale ale R.A.A.R. in conformitate cu prezenta procedura si cu respectarea prevederilor din Indrumatorul tehnic. ART. 4 (1) In vederea obtinerii aprobarii de traversare, beneficiarul sau titularul de investitie va intocmi o documentatie de solicitare, care va cuprinde: a) cererea de aprobare a traversarii - formularul-anexa nr. 1.1, completata citet cu majuscule sau dactilografiata; b) documentatia tehnica de traversare; c) avize: * avizul de gospodarire a apelor pentru investitia de baza, care contine lucrarea de traversare; * avizul proiectantului acumularii sau polderului pentru lucrarile de traversare a barajelor si a digurilor de contur ale acestora; * avizul unitatii care detine lucrarea traversata, in cazul in care lucrarea nu este in administrarea filialelor bazinale ale R.A.A.R. (2) Solicitarea se face pe baza documentatiei tehnice de traversare, intocmita la nivel de detalii de executie. (3) Solicitantul aprobarii de traversare isi asuma responsabilitatea exactitatii datelor si a informatiilor cuprinse in formularul de solicitare si in documentatia tehnica aferenta. Se poate solicita confidentialitatea datelor prezentate in documentatia tehnica necesara obtinerii aprobarii de traversare, in conformitate cu prevederile legale. ART. 5 Documentatia tehnica intocmita in scopul solicitarii aprobarii de traversare se va elabora avandu-se in vedere urmatorul continut-cadru: a) memoriul tehnic, care va cuprinde: a) 1. denumirea investitiei; a) 2. localizarea constructiei cu rol de aparare traversate si a traversarii (bazinul hidrografic, raul, codul hidrografic, localitatea, borna CSA, borna pe dig, barajul, pozitia fata de reperele semnificative din teren); a) 3. descrierea lucrarii de traversare propuse, variantele analizate, justificarea solutiei adoptate; a) 4. prezentarea lucrarii sau a constructiei de traversare, a modului de executie, a materialelor folosite si a calitatii acestora; a) 5. natura fluidului transportat prin conducte, parametrii corespunzatori functionarii normale a instalatiei, pericolul pe care il poate prezenta fluidul transportat sau activitatea instalatiei pentru constructia hidrotehnica traversata; posibilitatea aparitiei de avarii; a) 6. elementele constructive de siguranta (vane, clapeti, dispozitive si instalatii de semnalizare, tuburi si pereuri de protectie etc.); a) 7. modul de actiune si interventie, in timpul executiei sau in exploatare, in caz de avariere a conductei sau a instalatiei care traverseaza sau de deteriorare a constructiilor cu rol de aparare traversate: - stoc minim de materiale de aparare, utilaje si forta de munca, sistem informational de avertizare si de semnalizare a avariei; - prevederi suplimentare de forta de munca si de mijloace pentru situatii deosebite (necorelari in aprovizionarea cu materiale si mijloace, defectiuni de utilaje cu posibilitati de inlocuire, masuri speciale pentru timp nefavorabil etc.); a) 8. debite si niveluri caracteristice in perioada executiei si in timpul exploatarii; a) 9. prevederi in schema de amenajare a bazinelor hidrografice sau alte lucrari existente in amplasamentul traversarii cu care s-a corelat; b) piese desenate: b) 1. elemente topografice si topohidrografice: * un plan general la scara de 1:10.000 - 1:50.000, cu localizarea constructiei hidrotehnice in care se executa lucrarea de traversare si a zonei aparate de aceasta, cu obiectivele si localitatile afectabile; * un plan de situatie la scara 1:100 - 1:1.000, care sa contina amplasarea in detaliu a lucrarii de traversare, in acelasi sistem de coordonate cu planul general de amplasare a constructiei hidrotehnice traversate; b) 2. sectiuni longitudinale si transversale prin lucrarile de traversare proiectate si prin constructia hidrotehnica la scara 1:20 - 1:100, cu precizarea nivelurilor caracteristice la ape mari; b) 3. grafic de esalonare a executiei lucrarilor de traversare; b) 4. alte elemente de detaliere necesare, solicitate de filiala bazinala a R.A.A.R. ART. 6 La elaborarea documentatiilor tehnice, proiectantul va respecta Indrumatorul tehnic pentru realizarea lucrarilor de traversare a digurilor, a barajelor si a altor constructii cu rol de aparare. ART. 7 Solutiile propuse in documentatia tehnica trebuie sa asigure continuitatea si integritatea liniei de aparare. Raspunderea privind calitatea constructiilor, realizarea corespunzatoare a umpluturilor, alegerea materialelor, precum si pentru calculele de rezistenta si stabilitate revine solicitantului. ART. 8 La proiectarea lucrarilor de traversare se va avea in vedere, obligatoriu, programul de amenajare a bazinului hidrografic respectiv sau alte documentatii existente, care prevad executarea de lucrari in zona si care pot influenta sau au legatura cu traversarea, pentru a se evita interventia ulterioara cu lucrari in corpul constructiilor cu rol de aparare sau in zonele de protectie. ART. 9 Pe parcursul proiectarii, proiectantul traversarii poate solicita consultanta tehnica din partea filialei bazinale a R.A.A.R. sau a Sistemului de gospodarire a apelor pe teritoriul careia se amplaseaza lucrarea de traversare. Consultanta tehnica se efectueaza contra cost. ART. 10 Aprobarea de traversare isi mentine valabilitatea pe toata durata de realizare a lucrarilor, cu conditia respectarii prevederilor cuprinse in aceasta. ART. 11 Aprobarea de traversare isi pierde valabilitatea dupa un an de la emitere, daca executia lucrarilor, a constructiilor sau a instalatiilor respective nu a inceput in acest interval. Aprobarea de traversare poate fi reinnoita, solicitarea realizandu-se cu 15 zile inainte de data expirarii acesteia. ART. 12 Detinatorul aprobarii de traversare are obligatia sa comunice emitentului, in scris, cu 10 zile inainte, data la care incepe executia lucrarilor. ART. 13 Conditiile impuse la aprobarea traversarii, precum si refuzul de emitere a acesteia pot fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ. 3. Competentele de aprobare si procedura de emitere a aprobarii de traversare ART. 14 Aprobarile de traversare se emit de catre filialele R.A.A.R. pe teritoriul carora este amplasata constructia cu rol de aparare ce urmeaza a fi traversata, pe baza analizei in teren si a referatului tehnic intocmit de catre Sistemul de gospodarire a apelor. ART. 15 Cererea de solicitare a aprobarii traversarii si documentatia tehnica necesara obtinerii aprobarii de traversare se transmit, in doua exemplare, la filiala R.A.A.R. si, intr-un exemplar, la Sistemul de gospodarire a apelor pentru analiza in teren si emiterea referatului tehnic. ART. 16 Aprobarea de traversare se da numai daca documentatia tehnica respecta prevederile Indrumatorului tehnic si normativul de continut prezentat la art. 5 si daca, la verificarea in teren, se constata exactitatea datelor, corectitudinea solutiilor, alegerea rationala a amplasamentului. In caz contrar, documentatia se restituie solicitantului cu observatii, in vederea completarii sau modificarii traversarii in zona propusa sau se va refuza motivat, in scris, emiterea aprobarii. ART. 17 In termen de cel mult 10 zile calendaristice de la primirea documentatiei: a) daca constructia cu rol de aparare, ce urmeaza a fi traversata, este in administrarea Sistemului de gospodarire a apelor, atunci acesta va analiza documentatia de traversare in teren, va intocmi referatul tehnic de specialitate, pe care il va inainta filialei, propunand aprobarea sau solicitand completari ori modificari; b) daca constructia ce urmeaza a fi traversata este in administrarea altei unitati decat Sistemul de gospodarire a apelor, este necesara obtinerea avizului acestei unitati. Acest aviz se poate intocmi in urma verificarii comune in teren impreuna cu administratorul constructiei si a respectarii prevederilor Indrumatorului tehnic. Sistemul de gospodarire a apelor va elabora referatul tehnic de specialitate numai in baza acestui aviz; c) pentru lucrarile de traversare solicitate de sistemele de gospodarire a apelor, aprobarea de traversare se va da de catre filiala R.A.A.R., cu urmarirea executiei de catre aceasta. ART. 18 In termen de cel mult 10 zile calendaristice de la primirea referatului tehnic, filiala va emite aprobarea de traversare (conform modelului prezentat in anexa nr. 1.2.), va solicita completari ale documentatiei, daca considera necesar, sau o va respinge motiva. ART. 19 Emitentul aprobarii de traversare are obligatia stampilarii si semnarii spre neschimbare a exemplarului din documentatie, inclusiv a planselor de executie ce se transmit solicitantului impreuna cu un exemplar din aprobare. ART. 20 Aprobarea de traversare si documentatia tehnica ce a stat la baza emiterii aprobarii se pastreaza in arhiva tehnica a filialei R.A.A.R. pe baza careia se realizeaza lucrarea de traversare, pe toata durata de existenta a lucrarii pentru care s-a solicitat aprobarea. ART. 21 Pentru emiterea aprobarii de traversare, pentru transferul aprobarii de traversare si pentru consultatii pe parcursul proiectarii se percep taxe si tarife conform prevederilor legale. 4. Transferul aprobarii de traversare ART. 22 Aprobarea de traversare poate fi transferata altui beneficiar sau titular de investitie, in conditiile in care lucrarile si masurile propuse si realizate nu se modifica. In acest caz, transferul se face in baza unei solicitari de efectuare a transferului (conform modelului prezentat in anexa nr. 1.3.), adresata emitentului aprobarii de traversare. Transferul se considera efectuat la data expedierii adresei de confirmare a transferului, intocmita conform modelului prezentat in anexa nr. 1.4. ART. 23 Daca transferul propus implica modificari de solutii, noul beneficiar trebuie sa solicite o noua aprobare de traversare. ART. 24 In termen de 10 zile calendaristice de la primirea solicitarii de transfer, filiala R.A.A.R. va analiza si va decide asupra acceptarii transferului. ANEXA 1.1. *T* FORMULAR DE SOLICITARE A APROBARII DE TRAVERSARE (model) .................................. (denumirea unitatii solicitatoare) Nr. ....... data ....... Catre Regia Autonoma "Apele Romane" Filiala/Sistemul de gospodarire a apelor ........... In conformitate cu prevederile Legii apelor nr. 107/1996 si ale Ordinului ministrului apelor, padurilor si protectiei mediului nr. 148/1997, a) subsemnatul ................................, cu B.I. seria .......... (numele si prenumele solicitantului) nr. ......., codul postal .........., domiciliat in localitatea ............., str. ........ nr. ......, bl. ......, ap. ......, tel. ........., fax .........; b) .................................., codul fiscal ........., nr. ....... (denumirea unitatii solicitatoare) din Registrul comertului ..........., tel. .........., fax ............, cu sediul in: localitatea ............., str. ......... nr. ......., judetul ....., prin reprezentantul sau ....................., in calitate de ................., (numele si prenumele) (functia, imputernicit) solicita APROBARE DE TRAVERSARE (la filiala) AVIZ DE TRAVERSARE (la S.G.A.) a digului ..............., barajului ..............., constructiei hidrotehnice .......... din bazinul hidrografic .........................., pe Raul ........................................................, (denumirea constructiei hidrotehnice traversate) codul cadastral ....................., pe teritoriul localitatii .........., borna CSA nr. ......., borna pe dig nr. ..........., pentru investitia ....... cu conducta ........................., reteaua electrica ..................... instalatia ............................................................. . (denumirea constructiei, a instalatiei etc. care traverseaza) Investitia este reglementata prin avizul/autorizatia de gospodarire a apelor nr. ..... din data de ....., emis de catre ................................... . (denumirea autoritatii de gospodarire a apelor emitente) Pretentie de confidentialitate "da" "nu" Executia lucrarilor va incepe la data de ...................... . Anexam in 2 (1) exemplare documentatia tehnica, insotita de urmatoarele acte necesare pentru aprobare: .............................................. (denumirea actelor, numarul si data emiterii) Solicitantul [(cazul a)], Conducatorul unitatii solicitatoare [(cazul b)], L.S. NOTA: Litera a) se completeaza in cazul in care beneficiarul sau titularul de investitie este o persoana fizica. Litera b) se completeaza in cazul in care beneficiarul de investitie este o persoana juridica. *ST* ANEXA 1.2 *T* APROBARE DE TRAVERSARE (model) REGIA AUTONOMA "APELE ROMANE" Filiala ................. Nr. ....... data ........ a) Domnului ...................................., domiciliat in localitatea (numele si prenumele solicitantului) ......................, str. ........ nr. ......, bl. ......, ap. ......, codul postal ...............; b) .................................., localitatea .........., str. ........ (denumirea unitatii solicitatoare) nr. ......., judetul .............., Urmare solicitarii dumneavoastra nr. ...... din data de ..........., inregistrata la Regia Autonoma "Apele Romane" - Filiala .........., la nr. ...., in conformitate cu prevederile Legii apelor nr. 107/1996 si ale Ordinului ministrului apelor, padurilor si protectiei mediului nr. 148/1997, va comunicam ca pentru investitia ......................................... vi se emite: (denumirea investitiei) APROBAREA DE TRAVERSARE a ............................................, aflata pe malul drept (denumirea constructiei cu rol de aparare) (stang) al Raului ............., cu codul hidrografic ............ la borna CSA nr. ......., borna pe dig nr. .........., in localitatea .........., care este traversat cu ................................................................. . (denumirea lucrarii, a constructiei, a instalatiei etc. care traverseaza, functiunea, caracteristicile constructive ale acesteia etc.) Traversarea se va executa in conformitate cu prevederile Proiectului nr. ....../199..., intocmit de ..................., semnat si stampilat de noi pentru autenticitate. Proiectul prevede .................................... . (descrierea solutiei de traversare) Daca executia lucrarii nu se realizeaza in termen de un an de la data emiterii prezentului act, aprobarea isi pierde valabilitatea. Director, ................ L.S. NOTA: Litera a) se completeaza in cazul in care beneficiarul sau titularul de investitie este o persoana fizica. Litera b) se completeaza in cazul in care beneficiarul de investitie este o persoana juridica. *ST* ANEXA 1.3 *T* FORMULAR DE SOLICITARE A TRANSFERULUI APROBARII DE TRAVERSARE (model) ..................................... (persoana sau unitatea solicitatoare de transfer) Nr. ....... data ....... Catre Regia Autonoma "Apele Romane" Filiala/Sistemul de gospodarire a apelor ........... In conformitate cu prevederile Legii apelor nr. 107/1996 si ale Ordinului ministrului apelor, padurilor si protectiei mediului nr. 148/1997, solicit: TRANSFERUL APROBARII DE TRAVERSARE Nr. ...... din data de ......., emisa de catre ............................, (denumirea filialei R.A.A.R.) referitoare la ....................., pentru traversarea ......................, (denumirea investitiei) (denumirea constructiei cu rol de aparare traversate) amplasata pe malul drept (stang) al Raului ........., codul hidrografic ......., la borna CSA nr. ............, borna pe dig nr. .........., cu ........... ........................................................... . (denumirea lucrarii, constructiei, instalatiei etc. care traverseaza, functiunea, caracteristicile constructive ale acesteia) Pretentie de confidentialitate: "da" "nu" Executia lucrarilor urmeaza sa inceapa la data de ...................... . Receptia preliminara a lucrarii de traversare se va face la data de ...... . Subsemnatul declar pe propria raspundere ca mi-am insusit documentatia tehnica in baza careia s-a emis aprobarea de traversare pentru care se solicita transferul. Anexam in doua exemplare aprobarea de traversare pentru care se solicita transferul, precum si urmatoarele acte ........................................ (denumirea actului, numarul si data emiterii) Solicitant, Director, ..................... L.S. *ST* ANEXA 1.4 *T* TRANSFERUL APROBARII DE TRAVERSARE (model) REGIA AUTONOMA "APELE ROMANE" Filiala ................. Nr. ....... data ........ Catre ......................................................................... (persoana sau unitatea solicitatoare a transferului aprobarii traversarii) Urmare cererii dumneavoastra nr. ...... din data de ..........., inregistrata la Regia Autonoma "Apele Romane" - Filiala .........., in baza prevederilor Legii apelor nr. 107/1996 si ale Ordinului ministrului apelor, padurilor si protectiei mediului nr. 148/1997, va comunicam ca pentru investitia .................................. vi s-a acceptat cererea de: (denumirea investitiei) TRANSFER AL APROBARII DE TRAVERSARE Nr. ...... din data de ......., emisa de R.A.A.R., Filiala ..............., pentru traversarea ......................................................, (denumirea constructiei cu rol de aparare traversate) amplasata pe malul drept (stang) al Raului ........., codul hidrografic ......., la borna CSA nr. ............, borna pe dig nr. .........., cu ............... ........................................................... . (denumirea lucrarii, a constructiei, a instalatiei etc. care traverseaza, functiunea, caracteristicile constructive ale acesteia) Traversarea se va executa fara modificari, in conditiile prevazute in documentatia de executie prezentata pentru obtinerea aprobarii traversarii. Daca executia lucrarii nu se realizeaza in termen de un an de la data emiterii prezentului act, prezentul act isi pierde valabilitatea. Director, ..................... L.S. *ST* ANEXA 2 INDRUMATOR TEHNIC pentru proiectarea si realizarea lucrarilor de traversare a digurilor, barajelor si a altor constructii hidrotehnice cu rol de aparare impotriva inundatiilor 1. Dispozitii generale ART. 1 Executarea de lucrari de traversare a constructiilor cu rol de aparare se face numai in cazul in care nu exista alte solutii de evitare a acestora si cu respectarea intocmai a prevederilor prezentului Indrumator tehnic. ART. 2 Indrumatorul tehnic cuprinde prevederi necesar a fi respectate la proiectarea si realizarea lucrarilor de traversare a digurilor, barajelor si a altor constructii hidrotehnice cu rol de aparare impotriva inundatiilor, precum si masuri de asigurare a continuitatii si integritatii liniilor de aparare pe toata perioada executiei lucrarilor de traversare. ART. 3 Indrumatorul tehnic se aplica la stabilirea solutiilor pentru executarea lucrarilor de traversare a digurilor, barajelor sau a altor constructii cu rol de aparare, existente sau in curs de proiectare, precum si la executarea oricaror lucrari de terasamente sau constructii in zona adiacenta din imediata apropiere a acestora - respectiv zona de protectie legala -, astfel incat sa nu fie afectate functionalitatea si siguranta constructiilor cu rol de aparare, atat in situatiile de functionare normala a constructiilor sau instalatiilor care traverseaza, cat si in situatiile de deteriorare sau de accident in functionarea acestora. Indrumatorul tehnic se aplica la toate tipurile de lucrari, indiferent de natura, caracterul, scopul, detinatorul si clasa de importanta a constructiei sau a instalatiei care traverseaza lucrarile de aparare sau se realizeaza in zona adiacenta acestora. ART. 4 La alegerea amplasamentelor lucrarilor de traversare se vor evita, pe cat posibil, zonele critice ale constructiei cu rol de aparare (infiltratii, grifoane, terenuri instabile, discontinuitati de natura constructiva etc.), iar daca acest lucru nu este posibil, se vor prevedea in documentatiile tehnice si se vor executa si lucrari de impermeabilizare, stabilizare a terenului si a constructiei respective, injectii, diafragme etc. ART. 5 In cazul in care obiectivele care traverseaza constructia cu rol de aparare sunt de dimensiuni mari si transmit terenului de fundatie sarcini deosebite, care pot periclita stabilitatea constructiei sau pot produce modificari importante in textura terenului de fundatie, se vor realiza studii geotehnice pentru analizarea acestor efecte, cu prevederea solutiilor de remediere corespunzatoare. ART. 6 Pentru baraje si digurile de contur ale lacurilor de acumulare, solutiile vor fi insusite, in mod expres, de catre proiectantul barajului sau al digului si de catre unitatea care le administreaza, care vor putea impune masuri suplimentare necuprinse in Indrumatorul tehnic. 2. Definitii ART. 7 In sensul prezentului Indrumator tehnic, lucrarile de traversare a digurilor sau a barajelor pot fi clasificate, dupa pozitia fata de constructia hidrotehnica traversata, in urmatoarele categorii: * subtraversare, cand lucrarea de traversare este situata sub fundatia constructiei cu rol de aparare; * traversare, cand lucrarea traverseaza corpul constructiei cu rol de aparare; * supratraversare, daca lucrarea se sprijina pe conturul constructiei cu rol de aparare sau pe coronamentul digului; * traversare aeriana, daca lucrarea este situata deasupra constructiei cu rol de aparare. In cuprinsul Indrumatorului tehnic pentru dispozitii si prevederi comune, toate aceste lucrari sunt denumite traversari. ART. 8 Lucrarile amplasate in zona de protectie a constructiilor cu rol de aparare pot fi clasificate astfel: * supraterane, cand acestea se afla deasupra suprafetei terenului, cum ar fi: linii aeriene, conducte, pasarele, benzi transportoare etc.; * subterane, cand acestea se afla sub suprafata terenului, cum ar fi: conducte sau cabluri ingropate, fundatii de stalpi, piloti, camine etc. ART. 9 Pentru latimea zonei de protectie a constructiei cu rol de aparare se vor lua in considerare valorile prevazute in anexa nr. 2 la Legea apelor nr. 107/1996. 3. Elementele de teren topografice, hidrologice, geotehnice, necesare stabilirii solutiilor de traversare ART. 10 Elementele topografice trebuie sa redea, ca pozitie, forma si dimensiuni, toate particularitatile planimetrice si altimetrice ale terenului, digului, barajului si ale albiei, ale altor constructii din zona traversarii, suficiente pentru a permite stabilirea parametrilor constructivi ai traversarii fata de particularitatile terenului si fata de nivelurile caracteristice ale apei. ART. 11 Debitele si nivelurile caracteristice ale apei vor fi preluate din documentatiile de realizare a constructiilor cu rol de aparare respective. In cazul in care documentatiile respective nu exista sau aceste date nu sunt concludente, se vor efectua studii speciale in acest scop sau se vor solicita date la R.A.A.R. sau I.N.M.H., contra cost. ART. 12 In cazul subtraversarilor sau al traversarilor cu conducte cu diametrul interior mai mare de 1,20 m sau cu galerii cu deschidere totala mai mare de 1,00 m si in cazurile in care conductele, statiile de pompare sau alte constructii pot transmite sarcini mari, vibratii sau alte solicitari care pot periclita stabilitatea constructiilor cu rol de aparare sau pot aduce modificari nefavorabile in textura terenului de fundatie, solutia de fundare va fi stabilita de proiectant pe baza de studii geotehnice, la nivelul necesar asigurarii liniei de aparare. Alte elemente vor fi prezentate conform art. 5 din Procedura de emitere. 4. Prescriptii tehnice pentru proiectarea lucrarilor de traversare ART. 13 Solutiile constructive pentru traversarea sau pentru executarea constructiilor cu rol de aparare sau pentru executarea lucrarilor in zonele de protectie ale acestora vor fi astfel concepute incat, in perioada executiei si in continuare pe toata durata exploatarii, sa nu fie afectata stabilitatea sau functionalitatea constructiilor cu rol de aparare. De asemenea, nu va fi impiedicat accesul pentru intretinere, reparare sau interventie. ART. 14 Conductele care transporta lichide sau gaze sub presiune vor traversa constructiile cu rol de aparare numai la nivelul coronamentului acestora sau la o cota superioara, prin lucrari de supratraversare sau de traversare aeriana. In cazuri bine fundamentate, cand nu se pot adopta alte solutii, se pot executa si lucrari de traversare sau subtraversare de catre conducte ce transporta lichide sau gaze sub presiune, numai cu prevederea de masuri speciale de siguranta, pentru evitarea deteriorarii constructiei cu rol de aparare in zona traversarii, datorita unor accidente produse de fisurarea sau spargerea conductelor. ART. 15 Conductele, rigolele, canalele sau galeriile realizate in corpul constructiilor cu rol de aparare sau pe coronamentul acestora vor fi astfel dimensionate incat sa nu fie deteriorate sau distruse la circulatia utilajelor grele de interventie (draglina, excavator, tractor etc.), potrivit precizarile date de unitatea care are in proprietate sau in administrare constructia respectiva si care asigura intretinerea ei. ART. 16 Pentru ca traversarile si subtraversarile sa poata fi identificate in teren, in mod deosebit in perioadele de ape mari, pozitiile acestora vor fi marcate prin cel putin doua repere (borne), unul la coronamentul constructiei cu rol de aparare, iar altul in interiorul zonei aparate, langa piciorul taluzului. ART. 17 La pozarea pe conturul corpului constructiei cu rol de aparare sau in zonele de protectie a acestora a unor conducte prin care se transporta apa, conductele vor fi protejate de inghet fie prin ingroparea acestora sub limita de inghet, fie prin suprarambleierea cu pante corespunzatoare pentru asigurarea circulatiei utilajelor de interventie si a unor racordari hidraulice la taluzul dinspre apa a digului. Pe aceste portiuni taluzul dinspre apa al digului va fi pereat. ART. 18 La proiectarea oricarei traversari se vor lua in considerare dimensiunile lucrarii de aparare stabilite in proiect, tinadu-se seama de posibilitatea suprainaltarii in viitor a digului sau a barajului sau a coborarii fundului albiei raului, potrivit prevederilor din alte documentatii intocmite in acest sens si insusite din punct de vedere al gospodaririi apelor, adoptandu-se pentru traversare solutia constructiva care sa nu necesite in viitor alte lucrari in corpul digului sau al barajului. In cazul in care nu exista asemenea documentatie, se va adopta o ipoteza de dimensionare, in sensul prevederilor din programul de amenajare a bazinului hidrografic, cu consultarea filialei R.A.A.R. si a unitatii care are in administrare constructia cu rol de aparare. ART. 19 Pentru orice fel de subtraversare sau traversare a constructiilor cu rol de aparare de catre conducte, canale sau galerii, prin care se descarca ape in exces din incinte indiguite, din intravilan sau din unitati industriale, se va prevedea posibilitatea inchiderii duble a conductei sau a galeriei, pentru oprirea accesului apelor mari in incinta aparata. Realizarea inchiderii se va face prin montarea de echipamente si instalatii adecvate (vane, stavile plane, elemente de batardou, robinete de inchidere, clapeti basculanti etc.), dupa caz. In cazul in care, la extremitatea dinspre rau se vor folosi clapeti basculanti, a doua inchidere va fi realizata prin stavile plane, vane sau alte dispozitive montate pe latura dinspre interior. Dispozitivele cu inchidere manuala vor fi instalate in camine sau in alte constructii, astfel concepute incat sa poata fi manevrate in orice situatii, fie din exterior, in cazul unor viituri, fie din interior, de pe platforme, in cazul cresterii nivelului apei in zonele aparate. In cazul amplasarii in imediata apropiere a traversarii unor statii de pompare, se vor lua masuri suplimentare de aparare pentru evitarea patrunderii apelor mari in interiorul acestora si a intreruperii functionarii lor. ART. 20 Subtraversarea sau traversarea constructiilor cu rol de aparare de catre conducte metalice ce transporta lichide cu curgere libera sau de joasa presiune si la care linia piezometrica se afla sub coronament, se face cu realizarea pe conducte a unor diafragme pentru eliminarea pericolului de infiltratii in lungul conductei. Diafragmele vor fi executate la interval de 3,0-6,0 m, cu inaltimea de 0,20-0,50 m, in functie de marimea conductei galeriei etc., de clasa de importanta a constructiei hidrotehnice, de structura si textura terenului. In ampriza constructiei cu rol de aparare si pe zonele adiacente, conducta si diafragmele vor avea grosimea cu cel putin 3 mm mai mare decat a tronsoanelor alaturate, iar conductele vor fi protejate impotriva coroziunilor prin izolatie intarita sau foarte intarita (in zone de agresivitate a apei, a aerului sau a fluidului transportat). ART. 21 Subtraversarea sau traversarea constructiilor cu rol de aparare de catre conducte care transporta lichide sau gaze sub presiune se realizeaza prin pozarea lor in interiorul unor tuburi sau galerii de protectie, pentru a se exclude pericolul afectarii functionalitatii constructiei in cazul unei avarii la conducta de transport. Tubul de protectie va fi astfel dimensionat incat sa nu poata fi deteriorat in caz de avarii, iar fluidul scapat din conducta sa poata fi colectat la un camin situat in incinta sau pe parametrul din aval al barajului. Tubul de protectie va fi fixat etans de conducta, la capatul dinspre rau sau de pe parametrul din amonte al barajului. Tubul de protectie realizat pe distanta corespunzatoare amprizei corpului lucrarii de aparare si pe zona de protectie va fi prevazut cu diafragme si va fi protejat impotriva coroziunii. La subtraversarea sau la traversarea lucrarilor de aparare de catre conducte din prefabricate din beton, beton armat, fonta sau din alte materiale, tuburile vor fi asezate pe radier continuu din beton armat si vor fi protejate la exterior cu mansoane din beton la rosturile de imbinare. La capete se vor realiza timpane din beton cu aripi intoarse. Pe toata lungimea traversarii se vor realiza diafragme la distante de circa 3-6 m, avand o inaltime de 0,20-0,50 m. ART. 22 Subtraversarea sau traversarea constructiilor cu rol de aparare de catre galerii in care sunt montate conducte ce transporta lichide sau gaze sub presiune se realizeaza in transee cu sapatura in trepte de infratire de maximum 25 cm inaltime. Betonul va fi protejat la interior cu izolatie hidrofuga. La capete se vor realiza timpane de beton cu aripi intoarse, intre ele executandu-se diafragme sau injectii cu mortar de ciment, pentru marirea parcursului de infiltratie. ART. 23 (1) Traversarile aeriene de catre conducte, linii electrice, linii telefonice etc. sau de catre alte constructii, indiferent de rolul lor functional, vor fi realizate la o inaltime suficienta pentru a fi posibila circulatia pe constructia cu rol de aparare a utilajelor de intretinere si de interventie. In mod obisnuit, inaltimea minima de gabarit va fi de 5,0 m, in afara de cazurile in care unitatea care are in administrare constructia hidrotehnica respectiva va indica o inaltime de gabarit mai mare. Vor fi respectate, dupa caz, si alte acte normative sau standarde in vigoare privind protectia fata de liniile electrice sau de conductele ce transporta gaze sau lichide explozive ori inflamabile. In aceste cazuri se vor monta si semnalizari vizibile de avertizare si interdictie pentru protectia celor care efectueaza lucrari de intretinere, reparatie sau interventie. (2) Elementele de sustinere a traversarilor aeriene - stalpi, piloni, cadre etc. - vor fi executate, de regula, in afara amprizei constructiei cu rol de aparare traversate. In cazuri bine justificate se admite amplasarea stalpilor in treimea superioara a taluzurilor, numai cu realizarea masurilor de compactare manuala cu maiul de mana, in straturi de 10 cm, deosebit de ingrijita in jurul fundatiilor. (3) In cazurile in care nu va fi posibila traversarea aeriana, se admite traversarea prin corpul constructiilor cu rol de aparare, cu conditia pozarii liniilor sau a cablurilor in tuburi metalice sau din beton, si cu luarea masurilor corespunzatoare pentru a impiedica accesul apei in zonele aparate. ART. 24 In cazul in care conductele, cablurile sau alte instalatii supratraverseaza o constructie cu rol de aparare la coronament, este necesar ca aceasta sa fie protejata corespunzator cu beton, dale din beton, umplutura din pamant sau in oricare alt mod, astfel incat sa fie posibila circulatia utilajelor de interventie la lucrari de aparare, fara sa se produca scoaterea din functiune sau avarierea conductelor sau a cablurilor etc. Se va asigura stabilitatea umpluturilor din rampele locale de acoperire a conductelor si a cablurilor amplasate pe coronament sau pe taluze. ART. 25 Solutiile pentru continuarea traversarii intre constructia cu rol de aparare si rau trebuie astfel adoptate incat sa nu conduca la incorsetari ale albiei in zona respectiva, sa asigure o scurgere normala a apelor, in mod deosebit la viituri si gheturi, sa nu afecteze constructia cu rol de aparare. Solutiile pentru aceasta zona vor fi incluse in documentatia de traversare care se prezinta spre aprobare. ART. 26 In zonele de protectia a constructiei cu rol de aparare nu se vor executa, de regula, alte lucrari decat cele legate direct de lucrarea de traversare si prevazute in documentatiile tehnice de executie si numai cu respectarea prevederilor prezentului indrumator tehnic. Numai in cazuri deosebite si bine justificate se admite executarea de lucrari in aceste zone, cum ar fi: pozarea unor conducte, turnarea de fundatii pentru stalpi etc., cu respectarea urmatoarelor conditii: a) sapaturile de tip transee de-a lungul constructiilor cu rol de aparare longitudinale sa fie de lungimi mici si sa nu influenteze negativ stabilitatea acestora sau regimul de infiltratii prin sau pe sub corpul constructiilor cu rol de aparare; b) la terenuri de fundatie cu structura omogena, adancimea sapaturii trebuie sa fie mica si la o distanta suficienta pe baza taluzului, astfel incat fundul sapaturii sa fie deasupra planului acestuia; c) la terenuri de fundatie permeabile, la cele cu structuri neomogene sau cand adancimea sapaturii este mai mare si se afla sub planul taluzului, proiectantul va stabili lucrarile si masurile necesare impiedicarii infiltrarii apelor spre zona aparata, pe baza unor analize si studii geotehnice complete; d) in amplasamentele unde au fost constatate, in perioadele de ape mari, aparitii de grifoane sau zone de infiltratii, sau cand, pe baza observatiilor si a studiilor efectuate anterior, reiese ca ar putea aparea asemenea fenomene, nu se admit sapaturi in zonele de protectie, decat pe baza unor studii de specialitate corespunzatoare si cu luarea unor masuri de siguranta suplimentare. ART. 27 Pentru evacuarea gravitationala a apelor ce se colecteaza in spatele constructiilor cu rol de aparare, ce apara intravilanele localitatilor, platformele industriale sau incintele agricole, se vor prevedea conducte sau galerii pozate sub limita de inghet a terenului pe ampriza constructiei cu rol de aparare, cat si pe zonele de protectie aferente. ART. 28 Pentru amplasarea unor constructii, conducte sau instalatii de orice natura in zonele de protectie a constructiilor cu rol de aparare, vor fi respectate aceleasi conditii ca si pentru cele similare prevazute in prezentul indrumator tehnic la traversarea lucrarilor. 5. Masuri speciale de siguranta ART. 29 La traversarile si subtraversarile la care este necesar sa se execute brese in corpul constructiilor hidrotehnice sau sapaturi sub nivelul fundatiilor acestora, asemenea lucrari nu vor putea fi incepute decat dupa ce, in prealabil, vor fi executate lucrarile si vor fi luate masurile necesare asigurarii continuitatii liniei de aparare, respectiv punerii in siguranta a indiguirii fata de apele mari, ce s-ar putea produce pe raul respectiv, pe toata durata de executie a lucrarilor de traversare. Aceste masuri constau in executarea unei indiguiri locale de siguranta (diguri-potcoava), din pamant, palplanse sau alte materiale, care sa asigure continuitatea functionala a digului dupa deschiderea bresei, in timpul executiei lucrarilor de traversare. Digul de siguranta va avea dimensiunile si caracteristicile digului existent sau va fi echivalent cu acesta din punct de vedere al stabilitatii si al impermeabilitatii. ART. 30 La digurile longitudinale, in cazul in care indiguirea locala de siguranta se executa inspre rau, este obligatorie analiza de catre proiectant a efectului de incorsetare a albiei, a remuului care se produce, precum si a modificarii conditiilor de scurgere in zona, pentru restabilirea gradului de aparare existent, a obiectivelor situate in zona traversarii si in amonte, pe sectorul afectat de remu. Pentru baraje si alte constructii cu rol de aparare, masurile de asigurare a continuitatii liniei de aparare se stabilesc de comun acord cu proiectantul constructiei hidrotehnice si cu unitatea care o are in exploatare, in functie de conditiile specifice si particularitatile acesteia. Forta de munca, utilajele, materialele si mijloacele necesare realizarii lucrarii de traversare se vor asigura de catre constructor in amplasament inainte de realizarea bresei in dig pentru executia traversarii. ART. 31 Filiala bazinala a Regiei Autonome "Apele Romane" va notifica, in scris, comisiei judetene de aparare impotriva dezastrelor, inainte de inceperea executiei lucrarilor de traversare, furnizandu-i elemente cu privire la amplasamentul lucrarii, la perioada de executie, la constructorul si beneficiarul lucrarii, precum si despre masurile impuse constructorului pentru asigurarea continuitatii liniei de aparare. De asemenea, va solicita includerea santierului in planurile judetene si locale de aparare, ca punct critic in linia de aparare, si va asigura avertizarea santierului prin mijloacele de comunicare asigurate de beneficiar si de constructor. ART. 32 Perioada de executie a lucrarilor de traversare va fi cat mai scurta prin organizarea lucrului in cel putin doua schimburi si, de regula, in afara perioadelor de ape mari. ART. 33 Derogarea de la executia digului-potcoava de protectie se va face numai de catre Comisia Centrala pentru Apararea impotriva Inundatiilor, Fenomenelor Meteorologice Periculoase si Accidentelor la Constructiile Hidrotehnice numai cand lucrarea de traversare se poate realiza in timp scurt, in afara perioadei de ape mari, in conditiile si in termenele stabilite de aceasta. 6. Prescriptii tehnice privind executarea lucrarilor de terasamente in corpul sau sub fundatia constructiilor cu rol de aparare ART. 34 Realizarea sapaturilor in corpul sau sub fundatia constructiilor cu rol de aparare se poate face atat manual, pentru lucrari mici, cat si mecanic, cu utilaje terasiere, fara a se depasi dimensiunile prevazute in proiectul de executie. ART. 35 Pentru lucrarile de supraterasare a digurilor, sapaturile la coronament nu vor cobori, de regula, sub garda cu care s-a dimensionat constructia cu rol de aparare. ART. 36 Pentru lucrarile de traversare si subtraversare, lucrarile de taiere a corpului constructiilor hidrotehnice si de excavare sub nivelul fundatiei vor fi executate in trepte de 25-30 cm inaltime, cu santuri longitudinale, astfel dispuse incat sa se asigure scurgerea nestanjenita a apelor meteorice ce s-ar putea colecta. Pamantul rezultat va fi depozitat in apropiere, pentru a putea fi utilizat la inchiderea breselor. ART. 37 Dupa terminarea lucrarilor de traversare sau a oricaror alte lucrari in corpul constructiilor cu rol de aparare ori sub fundatia acestora, constructia cu rol de aparare trebuie adusa la forma si caracteristicile initiale (taluzuri, coronament, protectii vegetale, dale, pereuri din piatra, borne etc.). Umpluturile vor fi realizate cu pamant umectat corespunzator si fara a fi incluse corpuri straine. Compactarea se va face manual, in straturi de 10 cm grosime in jurul constructiilor, pana la acoperirea acestora. In continuare, se va putea face compactarea cu mijloace mecanice, in straturi de circa 20 cm grosime. Aceleasi prescriptii vor fi respectate la executia suprarambleurilor la diguri, pe coronament si pe taluzuri. ART. 38 In principiu nu se vor utiliza straturi de egalizare din pietris, balast, nisip sau din alte materiale permeabile. Se excepteaza situatiile in care este necesara adaugarea unor asemenea materiale pentru stabilizarea pamantului de fundatie (terenuri refulante, chisaiuri, argile contractile etc.). In aceste cazuri se vor respecta masurile de compactare si de impermeabilizare, stabilite obligatoriu in documentatie pentru asemenea situatii speciale. ART. 39 Umpluturile din jurul constructiei de traversare, atat in corpul lucrarii de aparare, cat si sub fundatia acesteia, trebuie sa fie realizate cel putin la gradul de compactare initiala a constructiei traversate. De asemenea, suprafata taluzurilor va fi adusa, prin lucrari corespunzatoare, la situatia de functionare normala a constructiei cu rol de aparare. ART. 40 Stratul vegetal de pe suprafata taluzurilor si a coronamentului digului sau barajului, care se inlatura in vederea executiei lucrarilor de traversare, se va depozita separat. Dupa terminarea lucrarilor de traversare si de refacere a digului la forma si caracteristicile initiale, se vor imbraca taluzurile si coronamentul cu strat vegetal de 20-30 cm grosime, se va reinsamanta si uda pana la inierbare. Sapaturile pe taluzuri vor fi executate pe un taluz dupa ce pe taluzul opus au fost executate lucrarile de restabilire a conturului digului, prin realizarea umpluturilor, turnarea betoanelor etc. 7. Dispozitii finale ART. 41 Pentru toate lucrarile necesare executarii unei traversari se va intocmi un grafic cu desfasurarea operatiunilor pe faze si cu termenele intermediare si finale, stabilit de comun acord cu unitatea care are in administrare lucrarea de aparare traversata. Termenele stabilite in grafic pentru realizarea lucrarilor vor fi cat mai scurte, organizand executia in doua schimburi. In graficele executarii lucrarilor se vor preciza si fortele umane, materialele de aparare si mijloacele tehnice ce vor fi mobilizate in zona lucrarilor, in situatii de ape mari, pentru a se putea interveni operativ in caz de necesitate. ART. 42 Filialele R.A.A.R. si unitatile care au in administrare constructiile cu rol de aparare vor exercita controlul operativ al executiei lucrarilor de traversare fata de grafic si vor asigura, in colaborare cu executantul, adaptarea procesului de executie fata de regimul hidrologic, astfel ca in nici o faza sa nu fie periclitata constructia cu rol de aparare. ART. 43 La inceperea lucrarilor si la terminarea acestora se vor incheia procese-verbale intre unitatea executanta si unitatea care are in administrare digul. In procesul-verbal ce se va incheia inainte de realizarea bresei in digul existent, se va consemna, obligatoriu, existenta digului-potcoava de protectie a zonei aparate pe timpul executiei, la parametrii digului existent (sau a unei incinte din palplanse, elemente de beton etc.), echivalente din punct de vedere al stabilitatii si al impermeabilitatii. De asemenea, detinatorul digului va constata daca constructorul este pregatit sa execute lucrarea conform graficului de executie si daca s-a aprovizionat cu materialele necesare executiei subtraversarii. Numai in acest caz se va putea incepe realizarea bresei. In procesul-verbal ce se va incheia la terminarea lucrarilor de traversare se va consemna obligatoriu starea finala a constructiilor cu rol de aparare si obligatiile ce decurg pentru constructor si unitatea ce are in administrare constructiile sau instalatiile din zona traversarii (demolarea digului-potcoava de protectie, imprastierea acestor terasamente in gropile de imprumut, inlaturarea de pe dig si din zona de protectie a tuturor materialelor etc.). ART. 44 Pentru lucrarile ascunse, stabilite de detinatorul constructiei cu rol de aparare traversate, se vor incheia procese-verbale separate. ART. 45 In vederea emiterii autorizatiei de functionare a lucrarilor care traverseaza digul, beneficiarul acestora va lua masuri pentru intocmirea regulamentului de intretinere-exploatare, in care se vor preciza, de comun acord cu filiala R.A.A.R. si cu unitatea care are in administrare digul, masurile si responsabilitatile pentru executarea lucrarilor de intretinere, reparare si exploatare, precum si de interventie in cazul avarierii constructiilor pe sectorul traversarii in perioadele de ape mari, astfel incat sa nu fie afectata siguranta constructiei cu rol de aparare. -------------